,

Ardeiul gras, beneficii miraculoase! De sezon

Ardeiul gras – una dintre legumele de sezon care ar trebui să fie prezente zilnic în farfuriile noastre. Având un preţ accesibil, el poate fi încorporat în numeroase mâncăruri, salate sau aperitive, iar pe lângă gustul proaspăt şi textura interesantă, are puţine calorii (doar 29 kcal în 100gr).

Considerat printre cele mai sănătoase alimente din lume, are în compoziţia sa o gamă largă şi variată de antioxidanţi şi fitonutrienţi precum: luteină, quercitină, betacaroten, zeaxantină, acid ferulic etc. Într-un singur ardei gras găsim 1500 micrograme de betacaroten, de trei ori mai mult decât într-un morcov de dimensiuni medii.

Ardeiul proaspăt este o sursă excelentă de vitamina C, care, după cum ştim, nu este stocată de organism, fiind necesar să consumăm zilnic alimente ce au această vitamină în compoziţie. În ardeiul gras roşu găsim cea mai mare concentraţie de vitamina C, în 100gr avem 200% din necesarul zilnic.

Ardeiul gras îţi asigură o mare parte din necesarul de vitamine şi conţine substanţe care ajută în procesul de slăbire, ameliorează durerile şi pot chiar să protejeze împotriva bolilor.